Casalnoceto

1884

Casalnoceto, 1884-1885, iarna. Luigi Orione a auzit de la matusa sa Giuseppina, si de la alte femei, ca aproape de satul lor se afla ruinele Sanctuarului Fecioarei din Fogliata; el se sui atunci în pod si privi în întuneric, promitând ca a doua zi va merge sa se roage la Sfânta Fecioara pe ruinele îngropate în zapada. “Sfânta Fecioara - îsi va aminti don Orione - parca mi- ar fi zis: daruieste-te în totalitate Mie, caci Eu te voi face preot; apoi vei veni si Ma vei cinsti, vei veni sa predici îndurarea Mea în noul sanctuar… si, întorcându-ma spre locul unde Ea aparuse, facui promisiunea si consacrarea mea…”

1885

Casalnoceto, 1884-1885, iarna. Într-adevar, a doua zi devreme, Luigi Orione descoperi sub zapada, ruinele vechii bisericute, dedicata Fecioarei din Fogliata, si-i zise: “Ajuta-ma sa devin preot, Fecioara draga, iar eu, ca sa-ti arat recunostinta mea, îti voi reconstrui aici Casa…” Îsi va îndeplini aceasta promisiune în 1907. “Fecioara - va spune mai târziu don Orione, vorbind despre sine - l-a ajutat pe saracutul baiat, sa se faca preot. El nu a uitat niciodata de Fogliata despre care  le-a vorbit celor din Casalnoceto în mai multe rânduri, chiar si de la amvon, promitând  ca va reconstrui biserica Fecioarei dragi…”    

Case Gerola

Casa Gerola, 1885 primavara. Luigi Orione stie ca vocatia este un dar al lui Dumnezeu ce se primeste tot prin inima Fecioarei. De aceea, în fata sanctuarului închis al Fecioarei Harurilor, pe unde au trecut si moastele sfântului Augustin , el îi cere acest talent divin. Apoi, cu mama sa au cautat sprijin la parintele Milanese, parohul din Molino de Torti. “ Trebuie sa devenim stapânii inimii Sfântei Fecioare - va spune mereu -  si a Preasfântei inimi a lui Isus si apoi putem face ce vrem… Sprijinind capul de usa bisericii, am rugat-O pe Fecioara Maria sa ma faca preot…” promitând ca va reconstrui acea biserica, cum s-a si întâmplat în 1944, gratie devotatilor sai calugari.

Voghera

Voghera, aprilie1886. Luigi Orione - care în septembrie 1885 a fost primit în manastirea calugarilor franciscani - asteapta nerabdator sa îmbrace vesmântul seraficului din Assisi. Din pacate, în Joia Mare, se îmbolnaveste…” Ma aflam în patul meu, lovit de o grea pneumonie… Au venit imediat tatal si mama mea, plângând…Calugarii, crezând ca voi muri, mi-au adus hainele albe cu care sa ma îmbrace dupa moarte… Dar, într-o zi, când ma simteam mai rau, am vazut dintr-o data cum peretele dispare si se înfatiseaza înaintea  mea o ceata de preoti tineri, cu vesminte albe, care îmi zâmbeau… Apoi, starea mea a început sa se îmbunatateasca…”

Torino

Torino, 8 decembrie 1886. Din motive de sanatate, Luigi Orione a trebuit sa renunte la visul de a-l urma pe Sfântul Francisc. Totusi, are privilegiul sa fie primit de Sfântul Apostol al tineretului, don Bosco. Astfel, cu permisiunea fericitului don Rua, înaintea statuii Sfântei Fecioare Ajutatoare, îsi consacra Neprihanitei, pentru totdeauna, nevinovatia inimii. “Acestei consacrari  Mariei - îsi va aminti mai târziu - îi datorez perseverenta mea si multe alte haruri primite dupa aceea. Acolo, la picioarele Sfântei Fecioare, m-am consacrat eu pentru totdeauna Domnului si Bisericii Sale”.

Torino, 1886

Torino, 1886-1889. Aproape de don Bosco, Luigi Orione s-a simtit foarte bine, a învatat mult, astfel încât în trei ani a facut tot gimnaziul. Desigur ca  si el trebuia sa depaseasca unele greutati… "Acolo, la Sanctuarul Mijlocitoarei, era o statuie - va mentiona el - donata lui don Bosco, de don Cattaneo din Pontecurone”, apoi daruita Micii Opere (astazi, venerata în Institutul Orionin din Fromista (Spania); “În preajma examenelor eu ma rugam astfel: draga Fecioara, si Tu esti din satul meu: noi ne cunoastem, ajuta-ma, fa-mi darul acesta sa promovez!… Acolo am învatat cele trei mari devotiuni ale lui don Bosco: Isus în sfântul sacrament si rastignit, Sfânta Fecioara si Papa…”

Torino

Torino, 1886-1889. In institutul lui don Bosco, Luigi Orione participa  la toate activitatile tineresti: micul cler, catehism, diferite asociatii de teatru, exercitii oratorice si chiar scurte predici.” Tot ceea ce sunt - va repeta de multe ori - am luat de la don Bosco. Într-o zi acesta mi-a spus: - noi vom fi prieteni autentici!… El a fost adevaratul tata pentru sufletul meu, educându-l cu o dragoste nemarginita; îi datorez lui, dupa Dumnezeu si Sfânta Fecioara, faptul ca azi sunt preot.  De aceea  nu pot si nu trebuie sa fiu altfel decât asa cum era el, daca vreau sa ma consider un discipol demn de un asa învatator…”

Torino 1888

Torino, ianuarie 1888. Când a murit don Bosco, Luigi Orione a fost desemnat împreuna cu altii sa coordoneze multimea de oameni. În timp ce taia însa, cu mâna stânga, pâinea cu care dorea sa-l atinga pe Sfânt, si apoi sa o distribuie infirmilor, i-a intrat cutitul în  degetul aratator de la mâna dreapta.” Rana - povestea don Orione - era mare, cu mult sânge. Necajit, m-am gândit repede ca, fara acel deget, nu voi mai  putea deveni preot. Ce sa fac? Am alergat la sicriul lui don Bosco si cu o credinta vie, mi-am pus degetul însângerat pe mâna sa, care s-a patat de sânge. Dupa acel contact, taietura  s-a vindecat imediat…”